Divortul si implicatiile sale psihologice

Autor: | Adaugat la: 30.10.2019 10:12

Sa fii parinte singur este o mare provocare. Trebuie sa ai curaj sa-ti asumi responsabilitatea de a-ti creste copilul, de a-l inlocui pe cel care lipseste, de a fi mama si tata in acelasi timp. In societatea actuala se vorbeste din ce in ce mai des despre eliminarea diferentelor dintre feminin si masculin, insa este putin probabil sa se poata inlatura diferentele dintre rolul matern si cel patern. 
         Uneori divortul poate constitui solutia cea mai buna, pentru ca neintelegerile dintre parinti pot afecta in mod negativ dezvoltarea copilului si, din acest motiv, divortul este singurul mod in care poti trai in armonie si liniste. Este preferabil ca un copil sa creasca alaturi de un singur parinte, decat intr-o familie aparent unita si cuprinsa mereu de certuri si dispute conjugale.
          Barbatii divortati sau vaduvi sunt in mai mare masura dispusi sa-si transforme "celibatul" intr-o recasatorire, dar recasatorirea femeii divortate ramane mai putin frecventa decat cea a barbatilor. Femeile raman singure in numar mult mai mare si in general pe perioade mai indelungate. 
          Parintii sunt pusi in situatia de a-si educa singuri copilul, dar de regula ei apeleaza si la alte persoane din familie (bunici, alte rude), bone etc. Exista insa o diferenta intre mamele singure si tatii singuri. Mamele singure tind sa nu apeleze la fel de mult la alte persoane pentru ajutor, ajungand de aceea la suprasolicitare si tensiuni interioare. In plus, ele tind sa preia si rolul tatalui. In cazul barbatilor se intampla foarte rar sa poata prelua si rolul mamei. 
          In familiile in care exista un singur parinte au loc o serie de transformari in ceea ce priveste regulile si modificarea granitelor. Mamele singure au uneori tendinta de a deveni mai autoritare, mai rigide in aplicarea regulilor, incercand sa suplineasca lipsa tatalui; tatii, dimpotriva, inclina sa devina mai delicati, mai afectuosi, dar si mai restrictivi in unele cazuri (de exemplu, ora la care vin seara acasa fetele). Granitele dintre parinte si copilul unic sau copilul cel mare tind sa devina difuze, transformand relatia fie intr-una de prietenie exagerata, fie intr-una de parteneriat. 
          In ceea ce-i priveste pe tatii singuri, putem spune ca adesea acestia pastreaza o distanta mai mare fata de proprii copii decat mamele singure, astfel incat granitele dintre parinte si copil sunt mult mai clar conturate. Fiicele care raman cu tatal pot ajunge "stapane si mame" ale casei, asumandu-si indatoriri cu mult peste capacitatile unei tinere. Ele vor fi cele care ingrijesc fratii mai mici, fac curatenie, mancare, ofera suport emotional. 
         Tatii au o interactiune mult diferita de cea a mamelor cu copiii mici. In general, provoaca mult mai mult copiii, au un raport mai vesel, de aceia copiii prefera sa parcurga impreuna cu tatii activitati de joc. Este o forma de atractie pozitiva pentru copil, un exemplu diferit despre cum poate interactiona cu alte persoane.
         In cazul mamelor singure, dificultatea cea mai des intalnita este cea de ordin material. Incercand sa suplineasca veniturile care ar fi fost aduse de tata, mama ajunge sa se suprasolicite si astfel nu mai poate acorda suportul emotional necesar copilului. De asemenea, incercand sa detina macar intr-o anumita masura autoritatea specifica tatalui, diminueaza gesturile de afectiune, privand astfel copilul de caldura materna. 
          De multe ori se intampla ca tanarul sa isi piarda rolul de protejat si sa devina partener, confident si chiar sustinator moral al parintelui. El este supus unei maturizari pentru care nu este pregatit si care ii poate afecta serios dezvoltarea.
         Ceea ce face un copil fericit si sanatos este hrana emotionala si siguranta pe care o primeste. Atunci cand echilibrul emotional este asigurat, cand este iubit si valorizat neconditionat, copilul se va dezvolta armonios.
» Inapoi la articole